joi, 10 iunie 2010

Anul Matematicii în școala românească

Deși nu este o știință aplicată, Matematica a fost invitata de onoare a Festivalului Științei, ediția a III-a. Și asta pentru că anul 2010 a fost declarat Anul Matematicii în școala românească, la împlinirea a 100 de ani de la înființarea Societății de Științe Matematice din România. 


luni, 7 iunie 2010

Festivalul Științei 2010 în presă

Și ediția din acest an a Festivalului Științei s-a bucurat de atenția presei locale, manifestările organizate la Zalău fiind reflectate în cotidianul Magazin Sălăjean - unul din partenerii media ai Festivalului.

Astfel, în data de 19 mai 2010, a apărut articolul ”Au început înscrierile pentru Festivalul Științei Zalău 2010” 

vineri, 4 iunie 2010

Festivalul Științei pe ZTV

Aspecte de la Festivalul Științei Zalău, ediția 2010, au fost filmate de către partenerul media al Festivalului, postul de televiziune pe internet ZTV

Prezentăm în cele ce urmează cele două părți ale filmului realizat, sâmbătă, 29 mai 2010:



joi, 3 iunie 2010

Premianții Festivalului Științei - ediția a III-a

Cea de a III-a ediție a Festivalului Științei - Zalău și-a desemnat câștigătorii. Ao fost acordate 48 de premii și mențiuni pentru 7 categorii.



luni, 31 mai 2010

Festivalul Științei - ediția a III-a

Sâmbătă, 29 mai 2010, Platoul din fața Prefecturii Sălaj s-a dovedit neâncăpător pentru elevii și profesorii care au participat la cea de a III-a ediția a Festivalului Științei. Sub genericul ”Știința pentru toți - o bucurie pentru fiecare”, această manifestare devenită deja tradițională pentru învățământul sălăjean a avut și de această dată o participare numeroasă. 21 de unități de învățământ din județul Sălaj au participat cu peste 650 de elevi și 80 de cadre didactice care au realizat împreună 370 de lucrări, este bilanțul acestei ediții.


miercuri, 26 mai 2010

Diplome pentru câștigătorii Festivalului Științei


Organizatorii Festivalului Științei - Zalău, au aprobat modelul diplomelor ce vor fi acordate la această a III-a ediție. 

  • Diplome de participare (elevi) : Ca în fiecare an, organizatorii Festivalului Științei - Zalău, acordă diplome de participare pentru toți elevii care au lucrări înscrise în concurs. Modelul diplomei de participare este următorul:

luni, 24 mai 2010

Școli participante - Festivalul Științei 2010

Pentru ediția a III-a, a Festivalului Științei Zalău, s-au înscris următoarele școli:

  • Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”  Zalău
  • Școala Gimnazială ”Iuliu Maniu” Zalău
  • Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău
  • Grupul Școlar ”Voievodul Gelu” Zalău
  • Școala Gimnazială ”Gyulaffy László" Cehu Silvaniei
  • Școala Gimnazială Horoatu Crasnei
  • Grupul Școlar ”Mihai Viteazul” Zalău
  • Școala Gimnazială Letca
  • Școala Gimnazială Coșeiu
  • Grupul Școlar ”Cserey-Goga” Crasna
  • Colegiul Național ”Silvania” Zalău
  • Grădinița Nr.10 Zalău
  • Liceul de artă ”Ioan Sima” Zalău
  • Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Zalău
  • Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” Zalău
  • Școala Gimnazială ”Corneliu Coposu” Zalău


luni, 3 mai 2010

Invitație la Festivalul Științei Zalău - 2010

Elevii și profesorii școlilor sălăjene, și nu numai, sunt invitați să participe la cea de a III-a ediție a Festivalul Științei Zalău. Aceasta se va desfășura sâmbătă 22 mai 2010, începând cu ora 10, pe platoul din fața Prefecturii Sălaj.

Festivalul Științei, este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. Partenerii Festivalului sunt Consiliul Județean Sălaj, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Zalău.

Vă așteptăm! 









luni, 26 aprilie 2010

Festivalul Științei Zalău - ediția a III-a

În acest an se va desfășura la zalău, ediția a III-a a Festivalului Științei. Este o manifestare științifică, extracuurriculară ce s-a bucurat de un real succes în anii precedenți, dovadă fiind numărul mare de elevi și profesori implicați. 

Ediția din acest an se va desfășura în data de 29 mai 2010, pe platoul din fața Prefecturii Sălaj. Elevii și profesorii școlilor sălăjene sunt așteptați să participe cu lucrări, experimente, postere cu conținut științific și scenete artistice, prin care să aducă știința mai aproape de publicul larg.