luni, 19 mai 2014

Cum a fost ediția a VII-a a Festivalului Național al Științei

Pentru al VII-lea an consecutiv, în luna mai, platoul din fața Prefecturii Județului Sălaj s-a dovedit neîncăpător pentru sutele de elevi de toate vârstele veniți să-și etaleze cunoștințele de fizică, chimie, biologie sau pe cele tehnologice, în cadrul uneia dintre cele mai așteptate competiții: Festivalul Național al Științei. Și în acest an, festivalul s-a bucurat de o participare numeroasă, nu mai puțin de 34 de instituții școlare participând cu aproape 300 de lucrări (130 ale elevilor de liceu, 155 ale celor de gimnaziu și 8 ale preșcolarilor). Elevii au demonstrat încă odată, că au abilitățile și deprinderile necesare de a pune în practică ceea ce au învățat la școală. 




Ediția din acest an a Festivalului s-a desfășurat sub egida Ministerului Educației Naționale, manifestarea fiind înscrisă în Calendarul Activităților Extracurriculare Naționale 2014 (CAEN) la Anexa A12, domeniul științific. Ca în fiecare an, este organizat de Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, beneficiind de sprijinul consistent al Consiliului Județean Sălaj și al Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Zalău, având ca sponsor compania TenarisSilcotub.

Festivitatea de deschidere a avut loc sâmbătă, 17 mai 2014, începând cu ora 10. Au participat oficialități locale și județene, inspectori școlari, directori și profesori. Ne-au onorat cu prezența prefectul județului Sălaj - domnul Ionel Ciunt; președintele Consiliului Județean Sălaj - domnul Tiberiu Marc; viceprimarul Municipiului Zalău - doamna Gabriela Coța; senatorul Gheorghe Pop; deputatul Mirel Taloș; inspectorii școlari generali adjuncți - Maria Pop și Kovacs Irina; inspectorii școlari Ana Maria Chende, Daniela Firicel, Rodica Costache, Rozs Rita, Ildiana Jurcă, Dorin Cosma; directoarea Casei Corpului Didactic Sălaj - Corina Forț; directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj - Melania Gârdan; directorii Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău - Ioan Lung și Flavia Negrea; reprezentanți ai Companiei TenarisSilcotub. 










Festivalul a debutat cu o paradă a ”micilor oameni de știință”, prin fața celor prezenți defilând preșcolari de la grădinițele din județ dar și elevi de gimnaziu sau liceu. A fost poate, cea mai frumoasă festivitate de deschidere, parada preșcolarilor fiind îndelung aplaudată.













În ciuda ploii care s-a pornit din senin, Festivalul și-a urmat cursul, pe parcursul a trei ore standurile școlilor participante fiind vizitate de cei prezenți dar și de profesorii care au jurizat lucrările. Concomitent, s-a desfășurat un concurs de scenete cu conținut științific.








La finalul zilei, cele mai bune machete, lucrări, dispozitive, experimente sau postere au fost premiate. 

Vom reveni într-un alt articol cu lista premianților Festivalului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu