miercuri, 21 mai 2014

Premianții ediției a VII-a a Festivalului Național al Științei

Festivalul Național al Științei Zalău, ediția a VII-a și-a desemnat câștigătorii. Cei mai buni dintre elevii participanți au fost premiați la fiecare din secțiunile festivalului. Au fost acordate premii în bani (100 lei pentru premiul I, 70 lei pentru premiul II, 60 lei pentru premiul III și 40 lei pentru mențiune) dar și în produse IT (memorii flash, căști, boxe etc), enciclopedii științifice sau jocuri educative.


luni, 19 mai 2014

Cum a fost ediția a VII-a a Festivalului Național al Științei

Pentru al VII-lea an consecutiv, în luna mai, platoul din fața Prefecturii Județului Sălaj s-a dovedit neîncăpător pentru sutele de elevi de toate vârstele veniți să-și etaleze cunoștințele de fizică, chimie, biologie sau pe cele tehnologice, în cadrul uneia dintre cele mai așteptate competiții: Festivalul Național al Științei. Și în acest an, festivalul s-a bucurat de o participare numeroasă, nu mai puțin de 34 de instituții școlare participând cu aproape 300 de lucrări (130 ale elevilor de liceu, 155 ale celor de gimnaziu și 8 ale preșcolarilor). Elevii au demonstrat încă odată, că au abilitățile și deprinderile necesare de a pune în practică ceea ce au învățat la școală. 


joi, 15 mai 2014

Articole de presă care anunță cea de a VII-a ediție a Festivalului Național al Științei

Ca în fiecare an, Festivalul Național al Științei - Zalău, manifestare organizată sub egida Ministerului Educației Naționale de către Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și sprijinită de Consiliul Județean Sălaj, Primăria și Consiliul Local Județean Sălaj și al companiei TenarisSilcotub, s-a bucurat de atenția presei locale și regionale.




miercuri, 7 mai 2014

Programul zilei de sâmbătă, 17 mai 2014

Pentru toți cei interesați, vă amintim programul zilei de sâmbătă, 17 mai 2014 - când pe Platoul de marmură din fața Prefecturii Sălaj va avea loc a VII-a ediție a Festivalului Național al Științei. 



marți, 6 mai 2014

Vă invităm la Festival!

Au mai rămas 10 zile până la o nouă ediție a Festivalului Național al Științei  - Zalău, activitate științifică adresată tuturor elevilor și cadrelor didactice ce iubesc științele (fizică, chimie, biologie, matematică) sau tehnica. Pentru al 7-lea an consecutiv, pe platoul de marmură din fața Prefecturii Județului Sălaj, cei pasionați își vor etala machetele, experimentele și posterele, în cadrul celui mai mare eveniment de acest fel desfășurat în Sălaj.



miercuri, 26 martie 2014

Documente Festival

Unitățile de învățământ interesate să participe la Festivalul Național al Științei - Zalău, ediția a VII-a, ce se va desfășura în data de 17 mai 2014, pot consulat și descărca de la link-urile de mai jos documente utile. 


1. Invitație - Festivalul Național al Științei Zalău

2. Calendarul Festivalului Național al Științei - Zalău

3. Norme de protecție a muncii

Numărătoarea inversă a început!

Dragi prieteni ai Științei! Încă puțin și așteptarea voastră va lua sfârșit: pe 17 mai ne întâlnim pe Platoul din Fața Prefecturii Sălaj la cea de a VII-a ediție a Festivalului Național al Științei - Zalău.

Proiectul presupune confecţionarea de către elevi a diferite obiecte, materiale, dispozitive artizanale, mici proiecte, care să pună în evidenţă aplicaţiile practice ale fenomenelor studiate la şcoală la diferite discipline ştiinţifice. Prin secţiunile festivalului se va revigora munca creativ – educativă în şcoală. 


Proiectul educativ “FESTIVALUL  NAȚIONAL  AL  ŞTIINŢEI“ ZALĂU - 17 mai 2014,  ediția a VII–a, este cuprins în Calendarul Activităţilor Extracurriculare Naţionale 2014 ale MEN, anexa A12, domeniul ştiinţific, sub denumirea de „Festivalul Naţional al Ştiinţei – Zalău ”.


Secţiunile  festivalului :

Secţiunea inventivitate - creativitate
- Liceu : cls. IX - XII 
Gimnaziu : cls. V - VIII

Secţiunea aplicabilitate
Liceu  : cls. IX - XII 
Gimnaziu : cls. V – VIII

    Secţiunea : Micii inventatori
Cls. I - IV
Grupa mare – învățământ  preșcolar

Secţiunea postere, cu tema: „ ȘTIINȚA schimbă lumea!” 
(posterele vor  prezenta un mesaj educativ, care să ilustreze importanța științei și tehnologiei pentru om și societate).
Liceu : cls. IX - XII 
Gimnaziu  şi învăţământ primar : cls. I – VIII

Secțiunea scenete cu conținut științific 
- reprezentări artistice,  scurte piese de teatru cu subiect ştiinţific.